Caramizile de sticla au proprietati foarte bune de transmisie a luminii si detin bune proprietati termice datorate golului din caramida umplut cu aer la o presiune mica. Folosite acasa, ele vor realiza cu usurinta un efect estetic deosebit datorita gamei mari de culori si modele usor de adaptat in orice stil.
Caramizile din sticla prezinta urmatoarele avantaje:
– se pot folosi pentru a construi ferestre fixe, pereti drepti sau cu diverse raze de curbura;
– constructiile realizate din acest tip de caramida confera un inalt grad de siguranta datorita sistemului de armaturi folosite;
– peretii din acest tip de caramida au o rezistenta foarte buna la foc.
Tipuri de caramizi de sticla:
– clare – cu gradul cel mai mare de transfer de lumina;
– colorate in masa – sticla este colorata inainte de a fi formata caramida;
– colorate prin injectare – se obtin din caramizi clare in interiorul carora se injecteaza colorantul care adera de marginile interioare ale caramizii. Acest tip de caramida nu este recomandat la exterior pentru ca exista riscul sa se decoloreze in timp.